Scoala sa formeze competente, teorii gasim si pe internet - pe marginea unor proiecte minsteriale

Educatia. Sistemul educational. Scoala romaneasca. Au devenit sabloane, etichete in alb pe care fiecare nou ministru al invatamantului le primeste atunci cand isi preia portofoliul. Fara sfiala - voi explica putin mai incolo de ce sfiala - pe aceste etichete incep sa fie scrie "reformele". Pentru ca, nu-i asa?, educatia romaneasca se cere reformata. De cele mai multe ori insa, gestul isi ia miza in sensul strict genetic. Sa reformam vrea sa zica in acest context al initiativelor ministeriale remodelarea, reasezarea unor piese de puzzle atat de ofertante incat din ele se pot construi diferite imagini. Optiunile, ca orice optiuni, sunt insa limitate. Si uite asa, pornind a rebours, de la generalizarea inspre scoala vie, se nasc sabloanele, maiorescienele forme fara fond.

Scoala romaneasca trebuie sa redevina ceea ce a fost. Scoala romaneasca trebuie sa nasca profesionisti. Scoala romaneasca trebuie sa se plieze pe nevoile, cerintele si solicitarile de pe piata muncii. Ei bine, nu! Scoala, fie ea romanesca sau altfel, trebuie sa invete. "Invitiare", latinescul pentru "a invata", inseamna, cat se poate de simplu, sa initiezi pe cineva transmitandu-i cunostintele fara de care "competentele" si "abilitatile" atat de dragi ministilor nu pot fi dobandite. Abilitati si competente care nu inseamna reducerea la talent. Talentul este, daca vreti, o latenta. De-abia cunostintele temeinice, care va sa zica stiinta lui " a sti ce", innobileaza talentul, il plamadeste si formeaza in sensul acelui "a sti cum" la care noi am vrea sa ajungem pe drumul cel mai scurt, arzand etapele.

In invatare insa nu exista drumul cel mai scurt. Si aici intervine cel de-al doilea sens, la care nu poti ajunge fara a ti-l asuma pe cel dintai, al initierii prin cunoastere: "invitiare" capata sensul lui "a sfatui" pe cineva cum sa faca astfel incat sa vizeze excelenta. Pentru ca asta este intentia oricarui act educational: excelenta.

Vorbim prea mult despre cum trebuie scoala sa dezvolte competente si deloc despre cunoastere. "Sa stim cum" nu il mai asuma pe mai tanarul "sa stim ce", practica nu mai are nevoie de teorie, asa cum, pe gandite sau ba, a zis-o chiar premierul Boc in vremea interimatului lui la portofoliul Educatiei: "Teorii gasesc copiii si pe Internet, la scoala e important sa ne axam pe competente". Sa revenim putin la jocul etimologic si la sensuri. Competent, ne invata dictionarul, inseamna cel "care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru". Mai mult, sensul juridic al termenului ne trimite la cel care "are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva". Asadar, competent este cel indreptatit sa faca/judece un anumit lucru pentru care are pregatirea teoretica necesara. De unde competenta cere, prin excelenta, modestie intelectuala. Cum nu poti avea cunostinte despre tot, nici nu te poti pricepe la tot. Important este sa stii a te misca intr-un anumit domeniu, in nisa pe care o circumscrie pregatirea ta intelectuala (cunostintele pe care le-ai invatat si asumat). Asa se naste excelenta. Si tot asa rostul si rolul social.

Fara sfiala fata de cunoastere despre care vorbeam la inceput ne vom insusi competente care nu vor avea caderea sa judece si sa construiasca nimic, de vreme ce singura instanta de legitimare a acestor competente, i.e. cunoasterea, este scoasa din joc.