Cum se iese din criza

nu economisind din bruma de intimitate si nebunii pe care ti le permiti. In cazul meu cartile, terasa cu nuc, lucrurile anapoda de care ma indragostesc, maiul la Balcic si Jardin-ul apres mousson. Sunt multe, putine, excentrice ori, din contra, banale ca toate lucrurile pe care le credem unice si doar ale noastre pana ne aducem impreuna iluziile?

Putin conteaza. Toata alergatura din planul secund e pentru a le face posibile. Si, tot in cazul meu, dar sunt convinsa ca exista un echivalent in viata fiecaruia, pentru ca Aletheiei sa ii fie bine si mai ales frumos. Daca am vrut in cei sapte ani ai ei sa ii ascund ceva, atunci acesta a fost uratul. Uratul din vorbe, sentimente, oameni, preajma. Exact in aceasta ordine.

Sa revenim. Deci nu economisind. Nu va asteptati la un indemn de a redescoperi "lucrurile importante" ale vietii, cum ar fi cerul instelat, prieteniile inocente, cartile/filmele vechi si bune, cunoasterea de sine, credinta, ca si cum criza le-ar da existenta si temei. Daca nu le aveati de dinainte, recuperarea lor in criza este o himera. Pentru ca niciodata cerul, prietenia, arta, credinta si jonglarea propriilor limite nu pot functiona ca surogate.

Si atunci cum? Pentru ca toata aceasta isterie a crizei este reala. Exista, bineinteles, drumul comod al celor pe care ii vedeti in jur,al descurcaretilor. Nu toti au insa talentul, pentru ca este un talent, s-o recunoastem, de a merge pe sarma ori de a jongla cu mingi, umflate sau ba. De regula, si aceasta categorie a nedescurcaretilor se subdivide: cei slabi si nu de fire, ci profesional si cei pentru care procesul de constiinta este un obicei. Si un blam. Pentru cei slabi nu cred sa am solutie. Daca vor "sa se ajunga" (a se citi parvina, dar nu imi place sensul lui confiscat de tipare literare), nici nu vor putea vreodata sa devina mai buni. Nu in ordinea asta rasturnata, chiar daca s-a mai intamplat.

Cei care se duc insa in instanta constiintei cu propriile intentii decelate pana la nervuri au oricand la dispozitie solutia. Care este, in esenta, una a sfidarii si a constructiei in amonte. S-ar putea doar ca zambetul sa vina mai greu, la fel si usurinta de a interactiona social. N-am spus ca este usor.

M-am uitat cu atentie in jurul meu. In tramvai, in cafenele si aiurea. Acrobatul-jongleur da tonul aproape in orice domeniu. Si odata cu criza s-a perfectionat: manuieste diletantismele cu vocatia desavarsirii, mastile sunt impecabile, la fel si auto-justificarile. S-a produs o profesionalizare a imposturii.