Nu am mai scris de ceva vreme. Vreme in care am devenit o insula care respira pe cont propriu. Imi port hainele cu dor, linia din palma stanga s-a curbat spre interior, pe covor am cuburi de hartie colorata, din care Aletheia ne construieste o mare cu dealuri. Pentru ea, totul e posibil. Pentru ca e ideal. Sau poate gandesc prea departe de Micul Print: posibilul isi cheama idealul. Cert este ca stiu din ce in ce mai putine despre ei. Ma rotesc pe strazi, ii am in privire, dar nu ii mai stiu. Gabe und Aufgabe. Chipul este ceea ce ni s-a dat, Asemanarea este ceea ce ii dam inapoi ca dar, daca suntem norocosi. Sau pur si simplu daca ni se intampla ca, in viata asta a noastra, sa putem fi curati. Nu buni, nu frumosi, ci doar curati. Poate ca despre asta imi vorbea badia pe care il cunoasteti deja, atunci cand cand isi spala pe prispa batistele.
Asa ca imi port hainele care imi seamana, ma alint in bratele copilului care doar mi se aseamana si asta e cea mai curata clipa pe care o traiesc.
Am devenit o insula care isi cauta marea si pe care Aletheia, cine stie, va planta un baobab.
Chiar de nu sunt pe harta de pe raft, voi gasiti drumul catre mine. Am prieteni.
joi, 20 mai 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
