Covrigi la feminin

"Eu le-am zis pacienţilor că medicamentele se scumpesc cu 6, 2 la sută. De şase ori mai scumpe, îţi dai seama în ce ţară trăim??!!", şi se uită cu emfază în jur, în aprobarea manifestă a celor încă 15 înşiruiţi la coadă.

"Vrei să îţi iau un covrig?" - "Nu. Vreau mai multe, cinci sau şase. Numai să nu le ia copiii ăştia pe toate", îşi vorbesc peste gardul simbolic două pensionare, măsurând impertinenţa elevilor de la şcoala de peste drum.

Covrigii, moi şi calzi, se lăfăie în lumina prăfoasă a primăverii mult invocate. Se potrivesc la orice. Pot fi purtaţi la tocuri, în sacoşa de rafie, în geanta prinsă pe mijlocul braţului, atâta timp cât "ce vrei,dragă, asta e ţara în care să trăim" se aude mocnit.

Îi dispreţuim pe ceilalţi ai noştri compatrioţi cu superioritatea spectatorului care se mişcă degajat printre ruinele unei istorii păguboase. Băşcălia şi derâderea, iată două tipuri de relaţionare cu ţara în care ne-a fost să ne naştem, fără a fi măcar întrebaţi (câtă nedreptate!).

Suntem deconstructivişti avant la lettre, indiferent de construcţie.

Abandonul spiritului critic într-o ironizare auto şi atot-suficientă a devenit, printr-o logică răsturnată, unul colectiv. Şi atunci este perfect plauzibil ca o creştere de 6,2 la sută să însemne de şase ori mai mult, iar covrigul naţional să fie de genul feminin, ca toate marile figuri care stau în spatele bărbaţilor iluştri ai istoriei.