A desenat o palmă deschisă, colorată în galben. Degetul mare poartă numele de Victor. Apoi urmează mama, sora, fratele cel mic. Pe unghia degetului mic a scris "casa". Victor este numele lui. Are nouă ani, a învăţat să scrie abia anul acesta, dar ce-i place cel mai mult este blocul de desen. Pictează cuvintele, de parcă ar vrea să ne arate că toate cuvintele pe care le ştie au şi ele viaţa lor.
Dacă strângi pumnul, degetul mare le cuprinde pe celelalte. Ca şi cum grija ar fi lucrul pentru care s-a născut.
De-abia de acum contează tot ceea ce putem face pentru el. Este motivul pentru care am venit la Salvaţi Copiii: binele, aici, nu este un efort.
vineri, 23 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Pentru marea majoritate a celor ce traiesc in aceasta tara grija este lucrul pentru care s-au nascut si de aceea traiesc doar pentru a lupta cu morile de vant.Nu multi inteleg cat de simplu este sa faci un bine si nu pe fetele multora se citeste mutumirea de a ajuta.Uneori ma consider prea slaba si poate naiva atunci cand las la coltul strazii un banut pentru un cersetor,gresesc gandind ca ar putea munci,dar de fapt nimeni nu si-ar dori sa stea cu mana intinsa ca sa isi duca grija cat poate de departe.Pacat ca nimeni nu le asculta povestile de viata.
Mai trist e atunci cand in ochii blanzi si in privirea nevinovata a unui copil se ascude tristetea,suferinta.Daca fiecare am ajuta cate un copil macar cu putin rezultatul ar fi uimitor.Sa nu mai fim egoisti pentru ca viata e mult mai neprevazatoare decat ar crede cineva si nu se stie ce ne va oferi.
Magda,ma bucur ca acum multi ani te-am cunoscut,desi sunt un pic mai mica decat tine(vreo 4 ani),te-am cunoscut cand eram doar un copil si nu cred ca iti mai amintesti ca am impartit pentru putin timp cateva jucarii.
As vrea sa imi dai niste indicii, pentru a te recunoaste.
Imi cer scuze,urma sa scriu si asta ieri dar bebita mea nu m-a lasat.Sunt din Havarna,iar acum stau in Mangalia,am facut parte din "gasca mica" cu Bogdan,fratele tau.Daca mai tii minte,bunica mea e Cristina,vecina cu mama ta,de fapt pe aceeasi strada,Anca (Petronela pt. "gasca mica"),mai mult de la mama stiu ca veneai la mine cand stateam la bunica.Oricum dupa ce ti-am citit articolele de aici ma simt cumva onorata ca acum multi ani te-am cunoscut,iar acum te-am recunoscut din fotografia de aici.Mult succes pentru ca il meriti!Ti-am scris pentru ca m-a surprins faptul ca in tara asta de doi lei mai exista si oameni care chiar gandesc si care vor sa ajute.
Trimiteți un comentariu