Cand jurnalistii sunt "ai sai"

Sorin Ovidiu Vintu este poet. Si prieten de nadejde, intrebati pe cine vreti sau mai bine pe un alt poet, gurmand, sau chiar pe autorul de proza science-fiction care intelege ca nimeni altul lirica scrisa pe ponton. Paranteza: am in minte, in contururi cat se poate de autentice, imaginea lui Vintu, la mosia din Delta, avand in fata un venerabil academician, in pozitie de drepti pe ponton, cu vantul suflandu-i suvitele ramase din tineretea boema si buzunarele, ele noi, de la pantaloni. Tabloul mi s-a povestit candva si vine la pachet cu orice evocare a lui Vintu - termenul e cat se poate de nimerit: Vintu este evocat, precum odinioara Stefan cel Mare de carturari.

Am refuzat sa scriu despre Vintu si recenta aventura a poetului. Exista o limita care, transgresata, ma pozitioneaza intr-un registru cu care nu am nimic de-a face. In acest caz, nu atat dulaii latrand de dragul latratului, Stelian Tanase, OTV in direct, Gadea@co, au definit limita. Toate acestea vin cumva din incapacitatea imaginatiei (lor) de a masca camarila din jurul lui SOV. Singura mea curiozitate tinea doar de atribuirea tezelor: cine va spune ca SOV este un bun capitalist prins in sistemul panoptic al tiranicului presedinte, cui i se va da intaietate in teoria perdelei de fum (Vintu fiind o victima inocenta a greselilor de guvernare)? Pentru buna regula, Stelian Tanase si Bogdan Chireac.

Revenind: cu latratul ca zgomot de fond al actului jurnalistic m-am deprins: am o imunitate foarte simpla pe care o recomand tuturor: cartea din raft. Deci nu latratul mi-a indicat limita suportabilitatii. Nu, a fost ceva mai subtil, cumva in afara circului oficial despre care nu mai pot vorbi cu demnitate.

Au fost doua cuvinte care functioneaza ca grila de lectura pentru tot restul: "Jurnalistii mei,(nu inchinati Realitatea TV nimanui)". Pana la urma, Vintu, cu cinism, ne-a spus tuturor cum stau lucrurile si la ce sa ne asteptam de la postul lui, jurnalistii si analistii lui, academicienii si, sa nu uitam, scribii lui.(Va urma)